Donează 4 Euro lunar prin SMS la 8864 cu cuvântul SATELIT pentru primul satelit open-source cu scop educativ al României.
Primul satelit românesc dezvoltat cu Agenția Spațială Europeană, de la misiunea Goliat din 2012. Și primul satelit open source cu scop educativ al României.
Proiectul a început acum 5 ani cu scopul de a expune un grup de studenți de la Universitatea Politehnică București (UPB) la rigorile dezvoltării unei misiuni spațiale.
Pe lângă scopul educațional, ROSPIN-SAT-1 este o misiune care are ca obiectiv monitorizarea defrișărilor și a împăduririlor de pe teritoriul României.
Ne dorim ca odată lansat, acest satelit să poată funcționa ca o platformă open source pentru alți elevi și studenți care cu ajutorul nostru pot comanda satelitul pentru a obține noi informații din spațiu.
Pentru a continua dezvoltarea satelitului împreună cu Agenția Spațială Europeană, avem nevoie de hardware care ajunge la 150k, fără a lua în considerare lansarea. Hai cu noi în spațiu!
Nu plecăm de la zero.
Am trecut printr-un program de dezvoltare al misiunii împreună cu Agenția Spațială Europeană (ESA) prin care aproape am finalizat proiectarea satelitului.
Am câștigat și o bursă de 100.000 de lei de la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), care însă va acoperi doar 10-15% din costurile misiunii.
Pentru a continua dezvoltarea satelitului cu ESA, avem nevoie de hardware care ajunge la € 150k, fără a lua în considerare lansarea.
În momentul de față lucrăm cu primele componente hardware ce vor zbura pe satelit și am deschis recent propriul laborator pentru dezvoltarea satelitului. Bursa de la MCID ne-a permis să cumpărăm computerul de bord și o parte din sistemele de comunicare și alimentare ale satelitului, iar susținerea din partea Sly Nutriția ne-a ajutat în echiparea laboratorului.
Banii pe care vrem să îi strângem vor fi folosiți pentru restul de materiale și cel mai important, pentru camera foto specială care face toată misiunea aceasta posibilă și care poate trimite imaginile înregistrate din spațiu către noi.
1. Donează 4 Euro prin SMS la 8864 cu cuvântul SATELIT. Un simplu click pe 8864 și ești la un pas de a ne da prima donație.
2. Prin redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit către ROSPIN. Poți completa formularul de aici până în 25 Mai.
3. Dacă ai PFA sau SRL și ești interesat să investești în educație și tehnologie, poți dona 20% din impozitul pe profit către ROSPIN. Contactează-ne la contact@rospin.org și îți vom scrie pentru următorii pași.
4. Ne poți susține și prin donație directă în contul ROSPIN cu următoarele detalii:
Asociația Romanian Space Initiative
C.I.F: 45667935
IBAN: RO45RNCB0074172256040001
Mențiuni: “ROSPIN-SAT-1 Donation”
© 2025 All Rights Reserved.